Recenzii

Ce spun mamele pe care le-am însoțit

Dacă am lucrat împreună, mi-ar plăcea să știu cum a fost — și poate ajută o altă mamă să facă primul pas.

Am avut norocul să o am alături pe Augustina atât în timpul sarcinii, cât și după naștere, iar sprijinul ei a însemnat enorm pentru mine. A fost mereu disponibilă, răbdătoare și încurajatoare, într-o perioadă în care, sincer, nu știi la ce să te aștepți și ai atât de multe întrebări și emoții. Primele zile de alăptare au fost pentru mine destul de copleșitoare. Nu prea știam ce fac, mă panicam ușor și aveam nevoie de cineva care să-mi spună că este în regulă și să mă ghideze pas cu pas. Într-unul dintre acele momente, când simțeam că nu mă descurc, m-a sunat imediat, m-a liniștit, m-a ajutat și, cel mai important, ne-a ajutat pe mine și pe bebe să ne găsim ritmul nostru. Și sprijinul ei nu s-a oprit acolo. A continuat să verifice mereu cum suntem, să se asigure că atât eu, cât și bebe suntem bine, că alăptarea nu îmi provoacă dureri și că lucrurile evoluează așa cum trebuie. Dincolo de toate sfaturile practice și profesionale, mi-a oferit ceva la fel de important: sprijin emoțional. Pentru o mamă aflată la început de drum, să ai pe cineva care te ascultă, te încurajează și îți amintește că faci o treabă bună poate face o diferență uriașă. O recomand din tot sufletul tuturor mamelor care își doresc să fie susținute, informate și încurajate în călătoria lor de alăptare. Pentru mine, a fost mai mult decât un consultant în alăptare — a fost omul de care aveam nevoie în acele prime săptămâni, când aveam nevoie să simt că nu sunt singură. ❤️

Graziella Grasso

Agustina este absolut minunată și datorită ei mă pot bucura acum de o alăptare liniștită și frumoasă. ❤️ Alăptarea a început cu dificultăți pentru mine, de la forma mameloanelor, care în primele săptămâni erau foarte dificil de prins pentru bebeluș, până la furia laptelui, apărută la doar câteva zile după naștere. Agustina a fost alături de noi încă de la început, cu multă blândețe, răbdare și disponibilitate la orice oră din zi și din noapte, dar și profesionalism, creând pentru noi un plan adaptat nevoilor noastre. De la ea am învățat că alăptarea nu trebuie să doară, că fiecare mamă și fiecare bebeluș au propriul lor ritm și, mai ales, că nu trebuie să treci singură prin dificultățile de la început. Mi-a oferit nu doar soluții practice și sfaturi care au făcut o diferență uriașă, ci și încrederea de care aveam nevoie în mine și în corpul meu, atunci când eram atât de vulnerabilă. Îi sunt profund recunoscătoare pentru tot sprijinul, pentru răbdarea ei și pentru felul în care ne-a făcut să ne simțim liniștiți în această călătorie. O recomand din toată inima tuturor mamelor care își doresc să alăpteze. Sprijinul ei a fost și este de neprețuit ❤️.

Diana B

O mamă dedicată și atentă la detalii și asta o face un consultant de încredere si sigur pentru alte mămici! Eu am avut mastita de patru ori și am fost asistată și îndrumată cu fiecare pas spre vindecare, atașarea copilului și soluții adaptate pentru mine și bebe, a fost o perioadă foarte dificilă pentru mine, dar am avut alături o femeie minunată cu multă răbdare și cunoștință de cauză. Mulțumesc pentru tot și îți urez succes în cât mai multe mămici ajutate!🤗😊🥰

Hanțari Elena

Lasă o recenzie

Notă