O iubire care nu se măsoară în săptămâni

Există pierderi despre care aproape nu se vorbește. Una dintre ele este pierderea unui bebeluș care era pe drum.

Se poate întâmpla în primele săptămâni, când poate doar tu și partenerul tău știați. Se poate întâmpla mai târziu, când îi simțeai deja mișcările și corpul tău se pregătea să-l primească. În toate cazurile se pierde mult mai mult decât o sarcină: un bebeluș așteptat, un vis, un loc în familie, un viitor pe care începuseși deja să ți-l imaginezi.

Acest articol este pentru tine, dacă treci printr-o pierdere. Este și pentru cei care te iubesc și nu știu cum să fie alături de tine.

Pierderea ta este reală

Mărimea durerii nu depinde de săptămâni. Unele mame simt că „nu au dreptul” să fie atât de triste pentru că a fost devreme. Altele simt că lumea așteaptă să treacă repede peste. Legătura cu bebelușul tău a început când ai început să ți-l imaginezi, iar doliul este forma pe care o ia iubirea atunci când bebelușul nu mai este.

Nu a fost vina ta

Este una dintre întrebările care dor cel mai tare: „Am greșit cu ceva?”

Majoritatea pierderilor nu sunt cauzate de ceva ce a făcut mama. Aproximativ 60 din 100 de pierderi timpurii se datorează unor anomalii cromozomiale, adică felului în care s-a format embrionul de la început. Nimeni nu le putea prevedea sau preveni.

Stresul, anxietatea, munca sau relațiile intime nu provoacă pierderea sarcinii.

Și nu ești singură: aproximativ 15 din 100 de sarcini confirmate se încheie printr-o pierdere spontană.

Ce poți simți

Poți simți tristețe, gol, furie, vinovăție, invidie când vezi alte burtici, teamă să încerci din nou sau chiar ușurare. Totul este valid, și de multe ori se amestecă.

Doliul nu merge în linie dreaptă. Sunt zile mai ușoare și zile în care totul revine, de exemplu în preajma datei probabile a nașterii sau la aniversarea pierderii.

Și partenerul tău este în doliu, chiar dacă poate îl exprimă altfel. Uneori unul are nevoie să vorbească, iar celălalt are nevoie să facă ceva. Niciun fel nu e mai bun decât celălalt, iar vorbitul vă poate apropia.

Dacă ai început să produci lapte

Despre asta se vorbește foarte puțin și te poate lua prin surprindere. Cam de la 16 săptămâni de sarcină, corpul poate produce lapte, chiar dacă bebelușul nu mai este. Hormonii nu știu de despărțiri. Poate durea în corp și în suflet.

Poți alege ce simți că e mai bine pentru tine:

• Să lași laptele să scadă treptat. Dacă nu mulgi, sau mulgi doar cât să îți fie mai ușor, corpul reduce producția în câteva zile sau săptămâni.

• Medicație pentru oprirea laptelui. Există, dar doar medicul o poate recomanda, pentru că nu e potrivită pentru toate femeile.

• Să mulgi și să păstrezi laptele sau să îl donezi. Pentru unele mame este un mod de a-și onora bebelușul. Dacă îți dorești, întreabă dacă există în apropiere o bancă de lapte care primește donații.

Pentru alinare:

• Poartă un sutien comod și ferm, fără balene, și noaptea.

• Aplică comprese reci 15–20 de minute, de câteva ori pe zi.

• Evită căldura directă.

• Ia un analgezic doar dacă ți-l recomandă medicul.

Bandajarea sânilor sau consumul redus de lichide nu ajută.

Cere ajutor medical dacă apare febră, simptome asemănătoare gripei sau o zonă roșie, tare și dureroasă la sân.

Dacă bebelușul s-a născut

În pierderile mai avansate, unele familii găsesc alinare în a-și ține bebelușul în brațe, a-i da un nume, a face fotografii sau a-i păstra amprentele. Nu există un mod corect. Doar ce are sens pentru voi, în ritmul vostru și dacă vă doriți.

Pentru cei care sunt alături

A însoți nu înseamnă a explica, ci a fi prezent.

Ajută să spui:

• „Îmi pare atât de rău.”

• „Sunt aici pentru tine.”

• „Vrei să-mi povestești despre bebelușul tău?”

• Să rostești numele bebelușului, dacă are un nume.

• Să îți amintești datele importante.
  

E mai bine să eviți:

• „O să vină altul.”

• „Așa a fost să fie.”

• „Măcar a fost devreme.”

• „Trebuie să fii puternică.”

Chiar spuse cu drag, aceste fraze pot face pierderea să pară lipsită de importanță.

Și ajutorul practic îmbrățișează: să aduci mâncare, să te ocupi de o treabă sau pur și simplu să stai alături în tăcere.

Să ceri ajutor înseamnă tot grijă față de tine

Un studiu cu peste 700 de femei a arătat că, la o lună după o pierdere timpurie, aproape 3 din 10 aveau simptome de stres posttraumatic. După nouă luni, 18 din 100 încă le aveau. Nu este slăbiciune: este un răspuns omenesc la ceva foarte greu.

Vorbește cu medicul tău sau cu un psiholog perinatal dacă:

• tristețea, neliniștea sau teama nu te lasă să-ți trăiești zilele;

• nu poți dormi;

• imaginile cu ce s-a întâmplat revin iar și iar.

Dacă te gândești vreodată să-ți faci rău sau că nu mai vrei să trăiești, cere ajutor urgent: sună la 112.

În loc de încheiere

Nu trebuie să „treci peste” această pierdere și nici să o uiți. Cu timpul, durerea își găsește un loc în care poate trăi alături de iubire.

Durerea ta contează. Bebelușul tău contează. Povestea ta contează. 🤍

Surse

• Quenby S. et al. Miscarriage matters: the epidemiological, physical, psychological, and economic costs of early pregnancy loss. The Lancet, 2021.

• Farren J. et al. Posttraumatic stress, anxiety and depression following miscarriage and ectopic pregnancy. Am J Obstet Gynecol, 2020.

• HSE (Irlanda). Miscarriage: causes and prevention.

• NHS Harrogate (HDFT). Producing breastmilk after the loss of your baby.

• PAIL Network (Sunnybrook, Canadá). Lactation after loss.